Autoritățile de la Copenhaga au printre cele mai ambițioase obiective și politici climatice din UE, cu o țintă națională de reducere a emisiilor CO2 cu 70% până în 2030 (față de cea de 55% de la nivelul Uniunii) și cu 90% până în 2040.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare notificată de România în valoare de 390 de milioane de euro, puse la dispoziție parțial prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență, pentru a sprijini producerea energiei în instalații de cogenerare de înaltă eficiență conectate la rețelele sistemului centralizat de termoficare.
Comisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, harta pe baza căreia în România se vor acorda ajutoare regionale în perioada 1 ianuarie 2022 - 31 decembrie 2027, în cadrul Orientărilor revizuite privind ajutoarele de stat regionale.
Statul român a obținut o decizie favorabilă din partea unui tribunal din Stockholm în disputa cu frații Micula, care dețin și cetățenie suedeză, și cu mai multe firme ale acestora, dispută în care aceștia încearcă să obțină punerea în executare a unei decizii din 2013 a Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care România a fost obligată să le plătească despăgubiri de circa 250 milioane dolari.